Cantitatea sau lungimea sunetelor joaca un rol important in limba germana. O vocala pronuntata lung sau scurt poate face diferenta intre doua cuvinte care in rest sunt identice. De exemplu, Miete, cu i pronuntat lung, inseamna "chirie", iar Mitte, cu i pronuntat scurt, inseamna "mijloc", "centru". Ofen, cu o lung, inseamna "cuptor", "soba", iar offen, cu o scurt, inseamna "deschis". Dupa cum se observa din aceste exemple, in limba germana si substantivele comune sunt scrise cu initiala majuscula.

      Pentru a distinge intre vocale lungi si vocale scurte, ortografia germana foloseste consoane simple sau duble. Dupa vocale scurte se scriu, de obicei, consoane duble (tt, dt, ll, ck, mm, nn, ss, tz etc.), iar dupa vocale lungi sau diftongi se scriu consoane simple (t, d, l, m, n, s, z etc.). Pentru a se reda sunetul s dupa o vocala lunga sau dupa diftong, in scrierea germana se foloseste in multe cazuri, inca din evul mediu, si litera speciala ß, numita pe romaneste "es dur" (scharfes Es sau Eszett). Astfel: ich esse (= eu mananc) se pronunta cu e scurt, dar ich aß (= eu mancam, am mancat) se pronunta cu a lung.

      Multa vreme pentru litera minuscula speciala ß nu a existat majuscula corespunzatoare. In loc de "es dur mare", care nu a existat, se scria SS. Totusi, de curand (iunie 2008), organizatiile internationale de standardizare ISO si DIN au hotarat introducerea literei majuscule "es dur" cu codul Unicode 1E9E. Motivul este normarea tehnicilor de scriere. Noua litera "es dur majuscul" inca nu este intalnita in practica.

      In Elvetia litera ß nu se foloseste de loc, si in loc de ß se scrie ss. O alta deosebire fata de romana, intalnita in multe dialecte germane actuale, este faptul ca litera r se pronunta foarte voalat, si uneori nici nu se distinge acustic.

      Vocalele a, o si u se folosesc si in varianta cu un asa-numit Umlaut, care consta in doua puncte peste litera: ä, ö si ü, iar cu majuscule: Ä, Ö si Ü.

• ä se pronunta aproximativ ca un "e" romanesc, dar foarte deschis;
• ö se pronunta aproximativ ca "eo" (dar nu este un diftong ci o vocala);
• ü se pronunta aproximativ ca "iu" (dar nu este un diftong ci o vocala).

Uneori in loc de Umlaut se scrie: ae, respectiv oe si ue, dar aceste perechi se pronunta la fel ca ä respectiv ö si ü.